Tip: Locuință | Status: șantier | Localizare: Chicirea, Iași | Suprafața utilă: 112 mp
Pachet de cunoaștere®: Adriana Gheorghiescu, Anca Loghin
Concept: Adriana Gheorghiescu, Anca Loghin
Machete: Anca Loghin
Scheme și ilustrații: Ștefania Lupan
Conformare energetică: Anca Loghin
Au ajutat: Arminius-Raul Negruți, Raluca Vernica
Proiect tehnic: Cosmin Atanasie, Raluca Vernica
Proiect rezistență: Inginerie Creativă
Proiect instalații: Renso
Ore de proiectare: 1435 in 8 oameni
Un caz foarte norocos. Înainte de a ne cunoaște, familia C și-a luat timp pentru călătorii interioare, pentru a sonda ce le aduce pacea și tihna. Au devenit conștienți de pasiunile lor. S-au lăsat ghidați de ele.
Una dintre aceste pasiuni este filosofia. Au intrat în contact cu filosofia asiatică.
De aici au acumulat câteva reguli Feng-Shui, pe care le-au inclus în tema de proiectare.
Am avut astfel ocazia de a fi puși la încercare prin suprapunere mare de constrângeri:
– teren cu mulți pomi fructiferi pe care e important să îi păstrăm:
– limitare legată de suprafața utilă:110mp;
– un număr mare de tipuri de camere (vestibul, living, bucătărie, dining-seră, cămară, spațiu tehnic, 2 băi, 2 birouri, dormitor matrimonial cu dressing, colț de citit, cameră pentru doi copii și cât mai multe spații de depozitare);
– cerințele Feng-Shui;
– o singură ușă pe care se intră și se iese din casă, cu vestibul cu rol de filtru interior-exterior (regatul papucilor și al noroiului);
– o casă foarte eficientă energetic (cât mai aproape de casă pasivă) – pe un teren cu panta orientată spre nord.
Pentru locul de casă am ”ascultat” cu atenție terenul.
Știam că trebuie să capteze cât mai multă lumină de sud iarna.
E foarte important să fie păstrați arborii locului, astfel încât viitoarea căsuță să se intergreze în mod natural în livada existentă.
Voiam ca zona de zi a casei să se bucure cât mai mult de peisajul livezii, de lumina filtrată prin frunzișul bogat.
Mutarea la casă este centrată pe a petrece cât mai mult timp în livadă.
Camerele interioare sunt completate de camerele exterioare:
– punctul de foc din care se pot privi dealurile din zare;
– locul de lenevit în hamac in penumbra apusului;
– locul de joacă plin de hărmălaie printre copacii infloriți;
– umbrarul de pe care privesc răsăritul
– locul de grătar care e la jumătatea distanței între terasă și
– beciul ascuns sub parcarea acoperită.
Casa a fost gândită ca un continuum de tihnă- loc de contemplare a peisajului și a luminii.
Deși foarte mică, la fiecare pas, căsuța te îndeamnă să te așezi și să privești.
Timpul trece altfel atunci când poți observa umbra frunzelor vibrând pe perete sau raza ce coboară din luminator, mutându-se cu fiecare ceas pe peretele casei scării precum limba unui ceas. Un ceas solar care nu cunoaște secundele…doar anotimpurile și picurarea zilei. Locuire slow.
Starea de ”a fi împreună” e extinsă la întreaga casă – nu e doar apanajul zonei de zi.
Dacă el lucrează în birou și ea e pe canapea în zona de zi – pot fi împreună.
Dacă ea citește în locușorul de citit de la etaj și el studiază în birou- pot fi împreună.
Fiecare colțișor de tihnă e mic și ocrotitor ca să te simți ca într-un cuib din care privești lumea în siguranță.
vedere 360 bar
vedere 360 living
vedere 360 biroul de jos
vedere 360 cuib de citit
vedere 360 cuibul copiilor
Lumina este diva.
Căsuța fiind foarte mică, lumina cu adâncime mare (lumina de est, cea de vest și lumina de sud iarna) poate traversa casa dintr-o cameră de est până înrt-o cameră de vest și invers.
Peretele vertical al casei scării găzduiește spectacolul luminii de sud ce coboară prin fanta verticală a luminatorului, desenând un traseu diferit în fiecare oră din zi, în fiecare zi din anotimp.