Miolk
@studiomiolk

Casă Pitită

Au locuit mult timp departe de țară. Au ajuns să tânjească după beneficiile vieții aproape de natură. Italia rămâne atractivă pentru cei doi copii, acum tineri gata de explorat viața. Pentru ei doi, însă, visul e să se mute într-un sat în România și să poată petrece cât mai mult timp afară. Curtea trebuie să fie plină: o bucătărie de vară, terasă pentru mâncat și privit grădina, umbrar, poiată, cuști pentru iepurași, livadă și vie.
Așa că, în smerenie față de livadă și vie și salcâmi, casa se pitește pe costișă și privește printre ramuri spre apus.

Au căutat cu grijă terenul. L-au găsit pe cel cu deschidere mare, acces bun la stradă, sudul neumbrit, pantă nu foarte accentuată. O minunată barieră de salcâmi între teren și stradă. Totul arată bine. L-au cumpărat.
Doar că nu îl văzuseră în sezonul ploios. Abia când am mers să facem studiul foto, vorbind cu vecinii, am aflat că terenul ”se umple de apă vara, când vin puhoaiele din deal”. Că în latura de jos a terenului apa se ridică la cca 1m înălțime, pentru că rigola care ar trebui să preia fluxul cel mare este îngustată chiar în zona terenului. ”Vin apele de se revarsă și în fântână”.

Din temă aveam de așezat pe teren: o casă parter, un garaj cu beci și mansardă pentru oaspeți și o terasă-living exterior. Șiind acum de pericolul inundării terenului, ne-a fost clar că dintre toate, casa trebuia amplasată pe cota cea mai înaltă a terenului (zona de est). Ca să nu umbrească zona de zi interioară, dar să rămână în contact cu sudul și grădina, terasa s-a așezat firesc în latura vestică a casei. Garajul trebuia să rămână adiacent străzii, dar suficient de aproape de accesul în casă.

S-a creat astfel un ax vizual și de circulație ce leagă accesul pe tren de miezul grădinii.
Dar am mai obținut un beneficiu: această poziționare a volumelor pe teren ne-a ajutat să creăm o zonă de zi extinsă…o zonă de zi care cumulează living-dining-bucătăria casei și living-dining-bucătăria terasei cu tot restul curții – o amplă zonă de zi ce cuprinde marea majoritate a terenului.

Din temă ni s-a cerut ca ferestrele să aibă parapet. Nu s-au dorit ferestre până jos. Nici foarte late. Livingul e folosit doar iarna.
Așa că am deschis zona de zi atât către sud, dar și către est și, indirect, către vest pentru a capta cât mai multă lumină iarna în interior.

studiu de însorire – living – iarna

Bucătăria e locul în care petrec cel mai mult timp. De aceea ea a primit înălțime mare, cât și poziția privilegiată de a fi centrul zonei de zi extinse: spre est vede living-ul interior, spre sud vede curtea, iar spre vest vede terasa-living exterior.

studiu de însorire – bucătărie – 21 decembrie

Tema prevede două clădiri cu regim de înălțime foarte diferit: casa este doar parter, iar garajul are trei niveluri pentru că va cuprinde un subsol plus o mansardă. Denivelarea terenului mai pronunțată spre vest ne-a permis să pitim clădirea mai înaltă astfel încât percepția generală a casei să rămână un parter alungit.

Casa: 100mp
Garaj +beci+mansardă: 126mp
Terasa-living exterior: 75mp

image
image

Tip: Locuință | Status: Gata de șantier | Localizare: Cârniceni, Iași
Suprafață teren: 1500 mp | Suprafața utilă: 100 mp | Volum interior: 330 mc
Coechipieri: Cristina și Costel
Pachet de cunoaștere®: Adriana Gheorghiescu
Concept: Adriana Gheorghiescu, Diana Schwab
Machete: Diana Schwab
Scheme și ilustrații: Diana Schwab
Proiect tehnic: Cosmin Atanasie
Proiect rezistență: Exprosov
Proiect instalații: Renso

Lasă un comentariu

Imagine Rotundă